Calu’ negru

HAL LCH cu Mistral ATAM - Sursa: quora.com

HAL LCH cu Mistral ATAM – Sursa: quora.com

Capitolul 1

Indienii mesteresc de ceva timp in sopronul local la doua elicoptere militare capabile de misiuni de atac: Rudra, o versiune inarmata a Dhruv, un elicopter utilitar de 5.5 tone si HAL LCH (Light Combat Helicopter), un elicopter usor dedicat de atac bazat pe mecanica Dhruv, cantarind undeva spre 6 tone. Prin comparatie, Mangusta e undeva la 4.5 tone deci LCH nu sta prost, pe hartie cel putin.

Partea interesanta e ca indienii au hotarat sa doteze ambele elicoptere cu rachete aer-aer, candidatul principal fiind MBDA Mistral 2 ATAM (Air-to-Air Mistral). Integrarea Mistral pe Dhruv a fost facuta deja si testele executate cu succes in 2010 in timp ce LCH ar fi trebuit sa lanseze primele rachete pana la sfarsitul lui 2017 insa testele nu au fost inca confirmate.

Pana acum francezii nu au oferit indienilor o localizare semnificativa a productiei rachetei Mistral, contractand un partener local doar pentru producerea lansatoarelor. Timp mai e, avand in vedere ca negocierile finale asupra contractului Mistral abia au inceput (2017).

Cam in acelasi timp, India a lansat o comanda pentru 22 de elicoptere de atac grele Apache, contract semnat in 2015. Cum si Apache trebuia dotat cu rachete aer-aer, India incheie in 2016 un contract cu… Raytheon pentru 245 de rachete Stinger, versiunea aer-aer.

Americanii nu pierd timpul si in 2017 semneaza cu Tata Advanced Systems un memorandum pentru producerea de componente ale rachetelor Stinger in India.

Continuare…

Mista’arvim

Sursa: REUTERS/Mohamad Torokman

Sursa: REUTERS/Mohamad Torokman

Infiltrarea unor agenti civili printre protestatari nu e o idee noua insa israelienii o duc la extrem. Posibil sa fie si un efect al gradului ridicat de violenta a ciocnirilor cu palestinienii.

Mista’arvim sint grupuri de “operatori” atasati mai multor unitati cu atributii in contraterorism sau ordine publica si au ca misiune infiltrarea in randul arabilor pentru colectarea de informatii si eventual arestarea suspectilor. Pentru a se integra mai bine in grupul tinta, Mista’arvim nu se bazeaza doar pe deghizare ci sint capabili sa vorbeasca dialectul arab local si sa urmeze obiceiurile palestiniene. Primesc un antrenament aparte fata de unitatile regulate, cu accent mai mare pus pe lupta corp la corp.

Modul de operare in cazul unor demonstratii violente este de asemenea interesant si le da sansa reporterilor sa surprinda imagini spectaculoase, asa cum e si cea alaturata.
Continuare…

SIRET trage de la sold

EldE 98 - Sursa: imgrum.org

EldE 98 – Sursa: imgrum.org

Pe o piata a rachetelor SHORAD din ce in ce mai aglomerata, Diehl il antreneaza pe IRIS-T SLS sa faca ce nu face nimeni altcineva (din Vest): sa lanseze rachetele din miscare, zice Jane’s.

Caracteristica asta e foarte cautata de rusi, care sint de departe cei mai avansati in privinta protectiei AA a blindatelor insa occidentalii par sa nu fi apreciat prea mult utilitatea unor asemenea sisteme. Vestul a cam renuntat dupa ’90 la ideea de protectie AA a unitatilor de blindate chiar si din pozitie statica (Romania a cumparat Gepardul la timp) insa la fel de adevarat e ca pana foarte de curand, Vestul aproape ca renuntase si la tancuri. Daca Leo2 se mai gasesc prin depozite si se pot reconditiona, apararea AA pentru ele trebuie reconstruita din temelii si Diehl vede ceva oportunitati.

Deocamdata, demonstratorul pentru IRIS-T lansat din miscare va fi bazat pe senilatele Hägglunds Bv410 ale suedezilor insa solutia ar trebui sa poate fi transferata pe orice tip de vehicul. Initial, sistemul suedez cunoscut ca EldE 98 nu a fost prevazut cu senzor de descoperire a tintelor insa a fost deja modernizat, primind un radar Saab Giraffe 1x.

Continuare…

Nepatriotii

Competitorul MIC4AD, LEAPP construit de Lockheed Martin - Sursa: w54.biz

Competitorul MIC4AD, LEAPP construit de Lockheed Martin – Sursa: w54.biz

Cand e vorba de sisteme de aparare AA, discutia este intotdeauna captata de rachete si undeva departe, pe locul doi, de radare. Sistemul de conducere a luptei nu este nici macar mentionat, fiind trecut la “si altele”.

Vesti din Regat (al Marii Britanii si Irlandei de Nord) vin sa schimbe un pic perceptia. Regatenii se pregatesc sa introduca in dotare versiunea terestra a rachetei MBDA CAMM (a.k.a Land Ceptor), sistem ce este cunoscut drept Sky Sabre si din care mai fac parte radarele Saab Giraffe AMB. Nu se stia tipul “interfetei” dintre ele dar asta poate pentru ca elementul nu era considerat atat de important incat sa fie mentionat pe undeva. De fapt, britanicii au semnat un contract “secret” in Decembrie 2016, care a fost dezvaluit in Februarie 2017 (amatori, trebuie sa invete de la romani cum se tine secret T-34), pentru furnizarea unui sistem BMC4I (battle management command, control, communications, computers, and intelligence) cu firma israeliana Rafael. Produsul Rafael se numeste MIC4AD (Modular, Integrated C4I Air & Missile Defense System) si se zice ca ar fi vorba de acelasi sistem folosit de israelieni la Iron Dome.

Vestea i-a surprins pe cei de la MBDA care concurau si ei pentru acelasi contract dar si pe cei de la Lockheed Martin care construisera deja un sistem similar pentru armata britanica, LEAPP – Land Environment Air Picture Provision, asta da dezamagire. In plus, ar fi fost in competitie si Northrop Grumman, Thales si Saab (adica suspectii obisnuiti). N-a fost sa fie.

Desi israelienii ar fi castigat oferind cel mai bun raport cost/performanta, rezultatul s-a lasat cu acuze de “tradare” fata de industria locala.  Nici macar refrenul cu pericolul atribuirii unui contract intr-un domeniu sensibil unui furnizor care nu face parte din NATO sau din UE nu a fost uitat.

Ca sa nu fie prea suparati, MBDA si Saab vor primi niste premii de consolare. Israelienii vor primi GBP78mil insa chiar si integrarea cu integratorul costa, asa ca britanicii vor plati inca GBP31mil lui MBDA si GBP8mil lui Saab pentru interfatarea respectivelor elemente cu “interfata” israeliana.

Intreg pachetul Sky Sabre e in drum spre Falkland, unde va inlocui batranul Rapier. Poate-l vand argentinienilor.

Nema motor, nema putirinta, episodul 6

Demonstratorul IAR-S - Sursa: Repere pentru o istorie a supersonicului românesc via estica.eu

Demonstratorul IAR-S – Sursa: Repere pentru o istorie a supersonicului românesc via estica.eu

Probabil cea mai completa istorie a cautarii unui motor pentru IAR-95 poate fi citita in articolul “Repere pentru o istorie a supersonicului românesc – IAR-95” scris de Alin Bogdan Samusan, din care voi prelua doar concluzia:

Problema motorizării a însoțit așadar proiectul avionului supersonic românesc până la sfârșitul anilor 1980 și a fost principala opreliște în calea concretizării acestuia.

 

De la solicitarea documentației reactorului sovietic R-11-300 la începutul celei de doua jumătați a anilor 60, la eforturile de a obține licența pentru propulsoarele avioanelor Mirage III și Mirage F1, trecând prin negocierile cu companiile britanice și cu guvernul chinez pentru obținerea motorului militar Rolls-Royce Spey-202, revenind, la mijlocul anilor 70, la masa negocierilor cu URSS pentru instalația R-29-300 ce echipa vânătorul MiG-23 și contemplând la începutul deceniului al nouălea performanțele ridicate ale motoarelor americane F100 și F404 și ale avionului francez Mirage 2000, proiectanții și decidenții români au realizat timp de două decenii un periplu foarte bogat în înțelesuri și în învățăminte,care se constituie, în opinia noastră, într-o adevărată lecție de istorie,aceea după care voluntarismul dezarticulat doctrinar și oscilarea oportunistă între mai mulți poli de interese nu pot asigura o dezvoltare comprehensivă și sustenabilă unui stat și unei națiuni și că, cu cât această oscilare este mai difuză și mai amplă cu atât câștigurile rezultate sunt mai aparente și volatile, spațiul de joc micșorându-se și alunecând în registrul irelevanței. Astfel, alunecarea decidenților autohtoni către ”sesamul” tehnico-științific occidental care părea a promite, la jumătatea deceniului șapte, să se deschidă pentru România, precum și atitudinile sfidătoare la adresa cooperării și colaborării în interiorul lagărului socialist au lăsat locul aproape un sfert de secol mai târziu seriilor de negocieri meschine și lipsite de orizont în care se solicita cu obstinație și unilateralitate Uniunii Sovietice livrarea de tehnologie și de subansamble de care industria românească era în mod fatal dependentă.

Sursa: ESTICA NEWS

 

Ar fi cateva lucruri de notat:

  • Romania ar fi incercat sa negocieze licenta motorului american PW 1120, utilizat de prototipul avionului israelian Lavi. In mod clar, romanilor nu le-a lipst indrazneala (sau disperarea). Desi, doar ideea ca o asemenea cerere ar fi putut fi acceptata in anii ’80 e ridicola
  • IAR-95 ar fi putut avea, teoretic, motorul MiG-ului 29, RD-33. Cum exact au putut spera romanii ca sovieticii vor accepta sa transfere licenta acestuia, dupa ce au refuzat practic acelasi lucru pentru motorul mai putin avansat al MiG-ului 23 – R-29 – e iarasi un mister. Optimism sau detasare de realitate. Desi un MiG-29 intr-un picior, adica JF-17, ar fi pus si mai multe paie pe focul ocultei mondiale. Diferentele de gabarit intre R-29 (care ar fi urmat sa fie instalat pe IAR-S) si RD-33 ar putea insemna ca au existat si alte variante ale IAR-95, inca necunoscute
  • Apare si o referinta la IAR-97. Poate o varianta a IAR-95?
  • Interesante analizele straine asupra capacitatii Romaniei de a produce un avion supersonic. S-au dovedit pana la urma a fi corecte
  • Ramane intrebarea cum de au inceput romanii sa proiecteze avionul fara sa aiba asigurata motorizarea. Au fost cheltuite resurse timp de 20 de ani fara a se putea prezenta nici un rezultat practic. Macar indienii au zburat pana la urma Tejas.

Fiii lui SADARM

SADARM - Sursa: Wikipedia.org

SADARM – Sursa: Wikipedia.org

La modul ipotetic, ce s-ar intampla daca Romania ar decide sa renunte la submunitii, care ar fi optiunile de inlocuire?
Conventia asupra Submunitiilor (Convention on Cluster Munitions) permite folosirea submunitiilor in greutate mai mare de 4kg atunci cand sint distribuite de vectori capabili sa poarte cel mult 10 asemenea submunitii, si care au senzori suficienti de sensibili pentru identificarea unei singure tinte.

Ar trebui sa existe o abundenta de asemenea munitii pe piata, singura dificultate fiind cea a pretului aferent unor munitii “inteligente”. In realitate alegerea se reduce la doar doua optiuni dar pana la ele, un pic de istorie.

La originea submunitiilor inteligente sta M898 SADARM (Sense and Destroy ARMor), proiect ajuns in stadiul de prototip la sfarsitul anilor ’80, cu o dezvoltare complicata de teste esuate in anii ’90, intrat in productia de serie initiala/mica la mijlocul anilor ’90 si ramas la stadiul acela. SADARM nu a intrat niciodata in faza de productie de serie mare. Submunitiile erau destinate obuzelor de 155mm (varianta destinata MLRS nu a aparut niciodata), in fiecare proiectil cargo incapand doua SADARM. Odata largata, munitia era suspendata de o parasuta ce ii imprima o miscare de rotatie, suficienta pentru ca senzorii radar activ/pasiv si IR sa scaneze terenul. “Efectorul” era un EFP (explosively formed penetrator), suficient de puternic pentru perforarea blindajului superior al tancurilor.

Continuare…

F-16 e noul B-52

USAF a dat publicitatii un RFP (request for proposal) pentru furnizarea de seturi de elemente de structura necesare extinderii duratei de viata a F-16 de la 8.000 la 14.000 de ore. Mai precis 13.856 – exact cum au calculat asta, ramane un mister.

F-16 ar putea ramane in dotare inca cel putin 30 de ani, adica pana undeva dupa 2048 – aproape 75 de ani (!!!) de la primul zbor. Pentru comparatie, la momentul actual B-52 zboara, in diferite versiuni, de “doar” 65 de ani.

Vor primi modificarile doar variantele C/D Block 4x si 5x din dotarea USAF si a unor utilizatori externi. Se estimeaza ca necesarul maxim va fi de 841 seturi, incluzand cele ce vor fi primite de alti utilizatori iar pretul maxim total al contractului va fi de USD403mil.

Un element interesant al contractului e faptul ca e rezervat doar firmelor mici, adica firme cu pana la 1.250 de angajati, daca sint producatori si 500 de angajati, daca fac doar asamblare. Guvernul va furniza si prefabricatele de Al-Li necesare fabricarii cadrelor, un ajutor in plus. Se pare ca de data asta LM va rata contractul de fabricatie desi nu e inca clar cine va face operatiunea de montaj, care va face obiectul unui contract separat. E posibil ca USAF sa mearga pe varianta proprie, Ogden, sau sa contracteze LM.

In cazul asta, devine din ce in ce mai clar ca varianta optima pentru Romania ar fi achizitionarea de Block 4x/5x in locul MLU, chiar daca logistica va fi ingreunata, motoarele si o parte din avionica fiind diferite. S-ar castiga insa suportul pentru o perioada mult mai mare, un lucru vital pentru o aviatie care va trebui sa zboare inca mult timp de acum incolo cu F-16.

PDW-urile inca supravietuiesc

    Clasificarea NIJ pentru nivelurile de protectie a vestelor balistice - Sursa: kohlmantrading.comClasificarea NIJ pentru nivelurile de protectie a vestelor balistice – Sursa: kohlmantrading.com

Miscarea de inlocuire a SMG-urilor clasice*, in continuare cele mai ieftine dintre armele automate cu teava lunga, a fost motivata de nevoia cresterii controlului la foc automat* si de necesitatea imbunatatirii capacitatii de penetrare a vestelor de protectie balistica.

Odata considerate inlocuitoarele SMG-urilor, PDW-urile au esuat in tentativa de a cuceri lumea si au fost exilate intr-o nisa de piata. Responsabile ar fi pustile automate scurte, care fac cam tot ce pot face SMG-urile dar mai bine si au o capacitate de perforare a vestelor de protectie balistica mai buna decat cea a PDW-urilor – punctul forte al acestora – asa ca in acest moment PA scurte au devenit succesoarele de drept ale SMG-urilor*.

(*) E vorba de SMG-urile clasice functionand cu inchizator inertial sau intarziat. Exista si o alta categorie, SMG-uri de generatie mai noua, gen Steyr TMP (actualul Brügger & Thomet MP9), SR-2 Veresk sau SIG MPX (practic PA-uri de 9mm, mult mai scumpe), ce nu intra in discutie.

Ca o comparatie in ceea ce priveste capacitatea de perforare a vestelor balistice, se poate observa cum munitia standard NATO de 9mm, caracteristica SMG-urilor, este stopata de vestele de nivel NIJ (US National Institute of Justice) IIIA – adica veste din material flexibil, fara insertii de ceramica. PDW-urile au fost proiectate pentru a invinge respectivele veste. In zona asta, NATO nu a reusit sa standardizeze un calibru, recomandarea de adoptare a 5,7mm belgian fiind practic anulata de opozitia germanilor care isi promoveaza propriul 4,6mm. Pana la urma se pare ca timpul a dat dreptate belgienilor (si evaluarii NATO initiale), 5,7mm fiind adoptat de alti fabricanti pe scara ceva mai larga decat varianta germana. Insa si ele sint oprite de vestele nivel III, primele ce primesc si placi de ceramica.

Ca o paranteza, trebuie mentionat ca desi vestele de nivel III opresc si munitia de 7,62x51mm NATO FMJ, sint perforate, destul de neasteptat, de “anemicul” 5,56x45mm SS109. Producatorii ofera unele variante nestandardizate NIJ, numite in general III+ sau III++, capabile sa reziste si 5,56mm. Aici PA au un avantaj decisiv asupra PDW-urilor clasice cum ar fi P90 sau MP7.

Continuare…

Extraordinar, episodul 29

Ce de posibilitati…

Paralele cu Polonia. 30mm sa fie, dar care?

KTO Rosomak - Sursa: wikipedia.org

KTO Rosomak – Sursa: wikipedia.org

Dupa cum arata planurile acum, Agilis se va adauga pe lista transportoarelor de trupe pe roti cu armament principal de IFV, diferenta intre cele doua roluri fiind din ce in ce mai greu de facut, bazandu-se mai mult pe denumirile de marketing.

Stryker, Pandur, Piranha 5 Close Combat Vehicle, Piranha cel Batran (III), Boxer, Guarani si Rosomak au primit in unele versiuni tunuri de 30mm. In mod ironic, transportoarele pe roti despre care se stie sigur ca au rol de IFV – despre VBCI si Freccia e vorba – au in dotare tunuri de 25mm.

Revenind la “rotile” dotate cu tunuri de 30mm, se poate observa cum piata s-a impartit intre doi concurenti principali, Orbital ATK si Rheinmetall asa ca e relativ simplu de facut o comparatie intre ofertele lor.

La inceput de tot au fost germanii, care au deschis drumul tunurilor-revolver moderne prin Mauser MG213/MK213 20/30mm concepute spre sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Desi nu au intrat in dotarea Germaniei, mecanismul celor doua tunuri a stat la baza tunurilor-revolver occidentale de dupa razboi. Sovieticii au produs si ei un model de tun-revolver de 30mm, NN-30, care a intrat in dotarea Marinei ca AK-230 dar nu se stie daca a fost o realizare proprie sau a fost influentat de modelul german. Ca fapt divers, NN-30 a fost preluat mai departe de Romania ca A436 (2x30mm Md. 1980) desi modelul romanesc prezinta diferente importante, inclusiv munitia.

Continuare…